„O călătorie în timp”: De ce Drumul Lician din Türkiye este o călătorie de descoperire de sine
Cunoscută drept cea mai frumoasă potecă din lume, Calea Liciană prezintă natura în cea mai frumoasă formă a sa – primăvara trezește poteca, toamna o liniștește, iar iarna acoperă munții cu o lumină palidă.
Kate Clow își amintește încă acea seară din Sidima — odinioară un oraș din Licia antică, acum sat montan liniștit Dodurga Asari din provincia Mugla.
Așezat pe versantul sudic al muntelui Cragus, la nord-vest de gura râului Xanthos și la jumătatea distanței dintre Fethiye și Kas, este locul unde, la sfârșitul anilor 1990, a început să cartografieze ceea ce avea să devină Calea Liciană.
Ea a urmat ultima porțiune a drumului antic de la Xanthos, trecând pe lângă un sarcofag pe jumătate intact — unul dintre multele ale căror ocupanți rămân neidentificați — și pe lângă un izvor presărat cu fragmente de ceramică; a continuat până când ruinele din Sidima au apărut în fața ei în amurg.
Acropola din Sidima se contura pe fundalul albastrului intens al cerului, capre sălbatice adunându-se de-a lungul zidurilor cetății, un moment care, spune ea, a surprins spiritul traseului, acolo unde mergi pe aceleași drumuri pe care oamenii le-au folosit acum două mii de ani.
Clow își amintește cum se schimbau culorile când soarele colora lanțul muntos Akdag — un munte lician care se ridică la peste 3 000 de metri, în nuanțe de roz și crem, iar luna se ridica peste versanții săi acoperiți de zăpadă. În timp ce trecea pe sub un platan uriaș din centrul satului, a trecut pe lângă moscheea Asar Dodurga și băile romane aparținând Sidimei antice.
Chiar și acum, Clow, în vârstă de 76 de ani, spune că acea seară încă descrie ceea ce înseamnă Drumul Lician — un loc în care istoria, peisajul și căldura umană se întâlnesc pe același traseu.
„Fiecare pas e un pas prin timp”, spune ea.
Acel sentiment de timp, loc și ospitalitate care odată părea personal este acum reprezentat de un titlu global.
Drumul Lician, care se întinde de la stațiunea Fethiye, din provincia Mugla, până în dealurile de deasupra Antalyei, pe coasta mediteraneeană a Türkiye, a ocupat primul loc în topul „celor mai frumoase trasee de drumeții din lume” al revistei Time Out.
În această lună, publicația britanică a lăudat traseul pentru armonia dintre natură, istoria și priveliștile impresionante asupra mării.
Drumeții, însă, îl descriu din perspectivă mai personală: după cum a spus unul dintre ei, „un drum care dezvăluie cine ești”.
O ligă democratică antică
Traseul se întinde pe mai mult de 700 de kilometri, urmând coloana vertebrală a civilizației liciene — o cultură veche de 3 000 de ani, cunoscută pentru faptul că a înființat una dintre primele ligi democratice din lume.
Clow spune că ideea a fost întotdeauna de a „lega vechile drumuri și vechile orașe”, astfel încât drumeții moderni să poată „urma aceleași rute pe care le foloseau comercianții, soldații și locuitorii”.
Pe măsură ce te îndrepți spre est din Fethiye, nume precum Letoon, Xanthos, Olympos și Phaselis se citesc ca un catalog al antichității mediteraneene.
În Patara, drumeții trec pe lângă clădirea restaurată a parlamentului, unde se întrunea odinioară Liga Liciană, una dintre primele democrații ale lumii, cu o constituție și oficiali aleși.
„Stai în acel loc de adunare și te gândești: acesta a fost un model care i-a impresionat chiar și pe romani”, spune antropologul japonez Eisuke Tanaka, care a cercetat traseul timp de peste un deceniu, pentru TRT World.
Mai sus, în dealuri, apare un alt oraș antic, Pinara, cu mormintele sale săpate în stâncă, asemănătoare cu celule de fagure.
„Pare că muntele e plin de ferestre”, spune un ghid local.
Pe crestele din apropierea Tlos, un oraș lician antic aproape de actualul oraș Seydikemer, priveliștea se întinde peste valea Xanthos. Între timp, orașul mai liniștit Sidima — acum satul în care Clow locuiește de mai bine de 30 de ani — își ascunde templele și mormintele printre măslini și case de piatră.
Mai aproape de mare, rămășițele unui alt oraș antic, Phellos, și portul său, Antiphellos, răsună deasupra a ceea ce astăzi este Kas. De-a lungul țărmului, zidurile joase din piatră ale Pydnai se ridică printre dune, în timp ce castelul din Simena, cunoscut ca Kalekoy, privește traficul naval și sarcofagele liciene care sunt pe jumătate scufundate în golf.
În orașul numit astăzi Demre, în Myra antică, drumeții șerpuiesc printre morminte săpate în stâncă și biserica asociată cu Sfântul Nicolae.
La Phaselis, unul dintre cele mai vechi orașe antice, încă trei bazine portuare definesc apa, iar mai spre est, ruinele din Olympos se întind prin pădure de-a lungul albiei râului care se deschide spre Marea Mediterană. Se spune că Alexandru cel Mare și-a petrecut timpul în acest peisaj.
„E ca și cum ai merge printr-un muzeu în aer liber care nu are pereți”, spune Tanaka. „Preistoria, epoca clasică, perioada bizantină, otomană – simți aceste straturi cu trupul, nu doar cu mintea.”
Ministerul Culturii și Turismului al Türkiye a promovat această fuziune între patrimoniu și peisaj de ani de zile prin plimbări ghidate și evenimente de conștientizare.
Dacă orașele conferă traseului narațiunea, solul însuși îi oferă ritmul. „Calea Liciană are texturi diferite la fiecare pas”, spune Clow.
„Calcar poros care absoarbe apa, gresie stratificată suficient de moale pentru a fi sculptată, rocă vulcanică întunecată lustruită de secole de pași , și ocazional vene de marmură care scânteiază în soare.”
Într-o clipă, ești pe calcar nisipos; în următoarea treci peste plăci vulcanice netede care par a fi din sticlă. Unele drumuri vechi se mai văd încă ca coaste de gresie cioplite. Alte porțiuni strălucesc cu fragmente de marmură care prind lumina.
„Chiar și pietrele îți spun că te miști între epoci și lumi diferite”, spune Tanaka.
Se poate de urcat de la nivelul mării la aproape o mie de metri într-o singură zi. „S-ar putea să-ți începi dimineața înotând și să-ți închei seara deasupra norilor”, spune drumețul local Feyzullah Burucu, în vârstă de 52 de ani, pentru TRT World. „Această schimbare este ceea ce îl face atât de impresionant.”
„Chiar putem face asta?”
Pentru mulți drumeți, Drumul Lician e mai puțin despre parcurgerea unui traseu celebru și mai mult despre testarea propriilor limite.
„Am parcurs traseul în mai 2023”, spune Ayse Betul Aytekin, o tânără cercetătoare de 27 de ani, care a parcurs o parte din traseu cu un grup de șase sau șapte prieteni și un ghid, pentru TRT World.
„Ne-am planificat un traseu de trei nopți și patru zile. O noapte am campat în Golful Cennet, alta pe vârful unui munte și următoarea pe un platou înalt.”
Își amintește îndoielile de la început. „Întrebarea era: «Putem oare chiar să facem asta?» Distanța totală a secțiunii noastre a fost de peste cincizeci de kilometri. Toți facem sport, dar nu știam dacă corpurile noastre ne vor ține pasul. Ceea ce a făcut ca această experiență să ne schimbe viața a fost faptul că ne-am dat seama că putem.”
„Înoți unde oamenii cândva trăiau și munceau, iar acum au rămas doar pietrele și marea. Îți amintește că a scăpa de haosul orașului a cerut întotdeauna efort. Frumusețea a avut întotdeauna un preț plătit cu sudoare”, spune ea.
Pentru dr. Ozlem Uruk Hammond, în vârstă de 59 de ani, Drumul Lician nu a fost doar o provocare fizică, ci o evadare din epuizare.
„Trăiam între spitale, laboratoare și întâlniri până târziu”, spune ea pentru TRT World. „Am ajuns la un punct de epuizare emoțională.”
Hammond lucrează îndeaproape cu pacienți cu cancer și ajunsese la un punct în care avea pur și simplu nevoie să respire — să se îndepărteze, să-și limpezească mintea și să se regăsească. Nu știa încă că traseul avea să devină tocmai calea care o va reconecta cu sine însăși.
Prima ei plimbare pe traseu, în mai 2024, a început la Ovacik, urcând spre Muntele Baba de deasupra Ölüdeniz (Laguna Moartă).
„Simți mirosul de cimbru, praf, sare de mare. Între ruine și mare, simți atât moartea, cât și renașterea”, spune ea. „Aceste orașe antice îți arată că civilizații întregi pot dispărea. În același timp, pământul continuă să producă viață nouă.”
În apropiere de Kas, a întâlnit orhideea liciană, o specie pe care experții spun că o găsești numai în această regiune.
„Era o floare atât de fragilă și de frumoasă”, își amintește ea. „Am făcut fotografii și mai târziu le-am pictat în centrul unei lucrări abstracte. A devenit pentru mine un simbol al importanței acestui loc.”
Istorie, mare, pădure și munți
Burucu aduce o altă perspectivă — a cuiva care trăiește cu traseul pe tot parcursul anului. Născut în Diyarbakir, s-a mutat în Antalya după ani de muncă în turism.
„Îmi plăcea să fiu chelner pentru că întâlneam oameni din multe țări”, spune el, „dar în locurile fără structură, orele lungi te epuizează fizic, mental și emoțional. La un moment dat, am decis că am făcut destul”.
A găsit refugiul în drumeții. „Pentru mine, drumeția e aproape o experiență purificatoare”, spune el. „În momentul în care fac primul pas, tot restul dispare.”
Ceea ce oferă Drumul Lician, spune el, este un pachet complet. „Când m-am mutat aici, am spus că această regiune e «trei în unu» — mare, pădure, munți. Pentru Drumul Lician, spun că e «patru în unu»: istorie, mare, pădure, munți. Combinația perfectă.”
Spune că drumețiile îți remodelează simțul sinelui: după o zi grea te simți din nou ușor, îți auzi mai clar propriile gânduri și îți amintești că liniștea nu trăiește în locuri aglomerate. „O cafea liniștită cu o priveliște te poate înveseli, un plâns te poate vindeca, iar a cânta copacilor nu mai pare ciudat.”
Are un mesaj pentru vizitatori. „Vă rog să respectați natura”, spune el. „Lumea este casa noastră. Nu ați arunca gunoi în sufrageria voastră. Nu îl lăsați pe traseu. Gândiți‑vă la Drumul Lician ca la o moștenire pentru generațiile viitoare — și nu trebuie să trădăm o moștenire.”
Plimbarea pe Calea Liciană oferă lecții care depășesc însăși poteca. Ea arată că patrimoniul nu e ceva sigilat în spatele unei vitrine, ci un proces viu, modelat de oamenii care îl prețuiesc astăzi.
Călătoria poate reduce viața la esențial: zgomotul și agitația dispar, lăsând un simț mai clar al lucrurilor care contează.
Mulți drumeți spun că se întorc schimbați — mai ușori, mai ancorați și mai conectați atât la trecut, cât și la ei înșiși.
Undeva între Fethiye și Antalya, între parlamentul din Patara și flăcările din Olympos, între calcar și rocă vulcanică, drumeți din întreaga lume continuă să descopere același adevăr.
„Fiecare pas”, ne amintește Clow, „lasă o urmă — nu pe pământ, ci în sufletul tău”.