Israelul a provocat foametea în Gaza printr-o politică de înfometare, afirmă experții și grupurile pentru drepturile omului, fiecare decizie înăsprind controlul asupra alimentelor până când foametea a devenit inevitabilă.

ONU a declarat oficial foamete în Gaza la sfârșitul lunii august, confirmând ceea ce mai multe organizații de supraveghere și experți afirmaseră cu luni înainte. O lună mai târziu, o comisie internațională independentă de anchetă a ONU a concluzionat că Israelul a comis genocid în Gaza.

Au urmat apeluri urgente și repetate din partea unor figuri umanitare de top, precum șeful ONU pentru ajutor umanitar, Tom Fletcher, care a cerut încetarea „obstrucționării sistematice” de către Israel a accesului la bunuri esențiale și ajutor — ceva ce Benjamin Netanyahu și guvernul său refuză să recunoască.

Pentru Ramy Abdu, președintele organizației Euro-Med Human Rights Monitor, cu sediul la Geneva, această politică de blocare a lucrurilor de bază necesare supraviețuirii umane demonstrează intenția Israelului de a înfometa Gaza și de a ucide mai mulți palestinieni.

„Foametea din Gaza diferă de altele prin faptul că nu este rezultatul unor dezastre naturale sau al unui colaps economic, ci mai degrabă o politică de utilizare a hranei și apei ca arme de război și instrumente de genocid”, a declarat Abdu pentru Anadolu.

El a subliniat că oficialii israelieni au declarat deschis această intenție încă de la începutul războiului.

„Conform dreptului umanitar internațional, utilizarea foametei ca armă împotriva civililor este o crimă de război, totuși în Gaza, această crimă este comisă în mod explicit și la vedere”, a spus el.

„Fragilitatea creată” devine „o armă de anihilare lentă”

Israelul a devastat securitatea alimentară a Gazei cu mult înainte de octombrie 2023. A impus o blocadă în 2006, care a oferit autorităților israeliene control asupra tuturor punctelor de trecere a frontierei și, uneori, chiar a calculat caloriile zilnice permise per palestinian.

Până în 2023, patru din cinci locuitori din Gaza depindeau de ajutoare, șomajul în rândul tinerilor ajunsese la 67%, iar bolile legate de malnutriție, precum anemia, erau răspândite, a spus Abdu.

„Această fragilitate creată a lăsat societatea incapabilă să reziste oricărei întreruperi a ajutorului”, a spus el.

„Când Israelul a închis punctele de trecere, nu existau alternative locale sau capacitate de producție pentru a amortiza șocul. În același timp, Israelul a bombardat și a distrus terenurile agricole, distrugând coșul de hrană al Gazei.”

Punctul de cotitură a venit pe 9 octombrie 2023, când Israelul a declarat „asediu complet” asupra Gazei, oprind accesul la hrană, apă, combustibil și electricitate. Importurile s-au oprit peste noapte, convoaiele de ajutor au fost blocate la graniță, iar lipsurile s-au adâncit imediat.

Cu combustibilul blocat, brutăriile s-au închis, pompele de apă au încetat să funcționeze, iar camioanele au încetat să circule. Hrana nu putea fi coaptă, depozitată sau livrată. Apa curată a dispărut, agravând foamea cu boli.

Abdu a menționat, de asemenea, distrugerea terenurilor agricole și interdicțiile de pescuit, numindu-le parte a unui model mai larg al Israelului de a elimina sursele de hrană ale Gazei.

„Ocupația a transformat vulnerabilitatea creată de-a lungul anilor într-o armă de anihilare lentă”, a spus el.

Deplasările forțate adâncesc foametea

Ordinele de evacuare israeliene, combinate cu bombardamentele neîncetate, au forțat în mod repetat deplasări în masă, supraaglomerând adăposturile și tensionând resursele deja limitate.

În prezent, se estimează că 2 milioane de palestinieni rămân strămutați în enclava ocupată devastată.

„Fuga bruscă i-a lăsat adesea pe oameni fără nimic”, a spus Abdu.

Copiii și femeile însărcinate au fost printre cei mai afectați. Foamea a fost agravată de boli și lipsa apei curate, creând ceea ce Abdu a numit „o criză completă a drepturilor la hrană, sănătate și locuință”.

Până la începutul anului 2024, Israelul și-a intensificat campania împotriva principalei linii umanitare de salvare a Fâșiei Gaza, Agenția ONU de Ajutorare și Lucrări pentru Refugiații Palestinieni din Orientul Apropiat (UNRWA).

Suspendările donatorilor au paralizat agenția, depozitele au fost bombardate, convoaiele blocate, fiind raportate jafuri.

Israelul a blocat ajutorul către nordul Gazei de la începutul anului 2024, înăsprind restricțiile după ofensiva din octombrie, și a sigilat punctul de trecere Rafah — ultima ieșire a Fâșiei Gaza — în mai.

Un an mai târziu, în mai 2025, Israelul, cu sprijinul SUA, a lansat controversata Fundație Umanitară Gaza (GHF) pentru a supraveghea ajutorul.

În loc să restabilească accesul, aceasta a fost denunțată de ONU și de principalele ONG-uri ca militarizând ajutorul, iar „zonele de ajutor” au fost descrise drept „capcane ale morții”. De atunci, peste 1.760 de palestinieni au fost uciși încercând să ajungă la hrană, aproape 1.000 dintre ei în apropierea siturilor GHF, potrivit biroului ONU pentru drepturile omului.

„Urmărind acțiunile și declarațiile Israelului — blocada lungă, închiderea punctelor de trecere, blocarea convoaielor, țintirea depozitelor de hrană, distrugerea terenurilor agricole, interdicțiile de pescuit, subminarea UNRWA, jafurile de ajutor, atacurile asupra civililor care caută hrană, loviturile asupra poliției și escortelor de securitate, ordinele repetate de evacuare ilegală și chiar crearea așa-numitei Fundații Umanitare Gaza — se observă un model clar”, a spus Abdu.

„Aceasta nu este haos aleatoriu, ci o politică atent concepută de înfometare.”

Foamete declarată, dar fără răspuns eficient

Pe 22 august, Cadrul integrat de clasificare a securității alimentare (IPC) a declarat oficial foamete în părți din Gaza, ceea ce înseamnă că trei praguri critice — lipsa extremă de hrană, malnutriția acută și decesele legate de foamete — au fost depășite.

Potrivit Ministerului Sănătății din Gaza, decesele palestinienilor legate de foame și foamete au ajuns la cel puțin 460, inclusiv peste 150 de copii.

Criza înrăutățită a lăsat unul din cinci copii subnutrit în orașul Gaza, cu cazuri în creștere zilnică.

„Chiar și după ce foametea a fost declarată oficial, nu au urmat măsuri eficiente. Comunitatea internațională nu a reușit să constrângă Israelul, care continuă să sfideze rezoluțiile ONU cu sprijinul SUA și al Europei”, a spus Abdu.

El a adăugat că recunoașterea foametei are valoare în principal prin consolidarea consensului legal și moral și prin pregătirea terenului pentru responsabilitate în fața unor organisme precum Curtea Penală Internațională (CPI) sau Curtea Internațională de Justiție (CIJ).

„Conform dreptului umanitar internațional, o astfel de înfometare deliberată echivalează cu o crimă de război. Cu dovezi tot mai mari ale intenției și rezultatului, aceste acte îndeplinesc pragul de genocid”, a spus Abdu.

S-a făcut prea puțin

În septembrie, Comisia Independentă Internațională de Anchetă a ONU privind Teritoriile Palestiniene Ocupate, inclusiv Ierusalimul de Est, și Israelul a concluzionat că Israelul a comis genocid în Gaza.

După doi ani de investigații, comisia a declarat că autoritățile și forțele de securitate israeliene au comis patru dintre cele cinci acte de genocid definite în Convenția privind Genocidul din 1948 — ucideri în masă, cauzarea de prejudicii grave fizice sau mentale, impunerea deliberată a unor condiții de viață menite să distrugă palestinienii și prevenirea nașterilor.

Comisia a concluzionat că „statul Israel poartă responsabilitatea pentru eșecul de a preveni genocidul, comiterea genocidului și eșecul de a pedepsi autorii genocidului împotriva palestinienilor din Gaza”.

„Israelul trebuie să pună capăt politicii sale de înfometare, să ridice asediul și să faciliteze și să asigure accesul neîngrădit al ajutorului umanitar la scară largă și accesul neîngrădit al întregului personal al Națiunilor Unite, inclusiv al personalului internațional al UNRWA și OHCHR, precum și al tuturor agențiilor umanitare internaționale recunoscute care livrează și coordonează ajutorul”, se arată în declarația din 16 septembrie.

Abdu a subliniat că declarația are o valoare semnificativă, dar necesită voință pentru implementare.

„Etichetarea acțiunilor Israelului drept genocid ar trebui să declanșeze obligații conform Convenției privind Genocidul din 1948, inclusiv prevenirea și pedepsirea. Aceasta ar trebui să însemne presiune politică și legală pentru a garanta livrarea ajutorului”, a spus Abdu.

„În practică, însă, s-a făcut prea puțin.”