La doi ani după ce Israelul a declanșat războiul asupra Fâșiei Gaza, enclava palestiniană zace în ruine, populația este înfometată, jurnaliștii sunt reduși la tăcere, iar conștiința puterilor mondiale este împărțită între complicitate și indignare selectivă.

Ceea ce a început în octombrie 2023 ca un atac al Israelului asupra Fâșiei Gaza a fost recunoscut oficial, până în 2025, de o comisie a ONU drept genocid. Peste 67 000 de palestinieni — majoritatea femei și copii — au fost uciși, aproape 170 000 au fost răniți, iar întreaga populație a fost forțată să înfrunte foametea și strămutarea.

Asediul a înfometat Gaza nu din întâmplare, ci printr-un plan bine pus la punct.

„Înfometarea ca armă de genocid”

Obstrucționarea sistematică de către Israel a accesului la hrană, apă și combustibil a declanșat una dintre cele mai grave crize umanitare ale secolului XXI. La sfârșitul lunii august, ONU a declarat în mod oficial că în anumite părți ale Gazei există foamete, confirmând avertismentele lansate de luni de zile de agențiile de ajutor și organizațiile pentru drepturile omului.

Pentru Ramy Abdu, președintele organizației Euro-Med Human Rights Monitor din Geneva, blocada impusă de Israel reprezintă „o politică de utilizare a hranei și apei ca arme de război și instrumente de genocid”.

„Foametea din Gaza diferă de altele prin faptul că nu este rezultatul unor dezastre naturale sau al unui colaps economic”, a declarat Abdu. „Mai degrabă, este deliberată — foametea este folosită pentru a ucide civili”.

Israelul a menținut controlul asupra granițelor Fâșiei Gaza din 2006, calculând chiar limitele zilnice de calorii pentru palestinieni în timpul blocadelor anterioare. Când a declarat un „asediu complet” pe 9 octombrie 2023 — tăind accesul la hrană, apă, combustibil și electricitate — sistemul alimentar fragil al enclavei s-a prăbușit instantaneu.

Cu brutăriile închise, pompele de apă oprite și terenurile agricole bombardate, foametea a devenit o armă. Interdicțiile de pescuit și distrugerea „coșului alimentar” agricol al Gazei nu au lăsat alternative locale.

„Ocupația a transformat vulnerabilitatea creată de-a lungul anilor într-o armă de anihilare lentă,” a spus Abdu.

Până la începutul acestui an, foametea s-a răspândit rapid. Copiii, femeile însărcinate și bătrânii au fost primii care au cedat.

Convoaiele de ajutor umanitar au fost blocate, iar când civilii au încercat să ajungă la așa-numitele „zone de distribuție umanitară” stabilite de Israel în 2025 în Gaza, ei au fost întâmpinați cu focuri de armă mortale.

ONU afirmă că peste 1 760 de palestinieni au fost uciși încercând să ajungă la alimente, aproape 1 000 dintre ei în apropierea acestor locuri de distribuție.

„Nu este vorba de un haos întâmplător”, a spus Abdu. „Este o politică de înfometare bine gândită.”

Declarația foametei, amânarea responsabilității

Clasificarea Integrată a Fazei de Securitate Alimentară (IPC) a ONU a declarat „foamete” în Gaza pe 22 august 2025, după ce toate cele trei praguri critice — lipsa extremă de hrană, malnutriția acută și decesele cauzate de foamete — au fost depășite.

Ministerul Sănătății din Gaza raportează cel puțin 460 de decese cauzate de foamete, inclusiv 150 de copii, iar unul din cinci copii din orașul Gaza este acum subnutrit.

Cu toate acestea, chiar și după declarația privind foametea forțată de Israel, nu a urmat un răspuns internațional eficient.

„Lumea nu a reușit să constrângă Israelul, care continuă să sfideze rezoluțiile ONU cu sprijinul SUA și al Europei,” a spus Abdu.

O lună mai târziu, Comisia Independentă Internațională de Anchetă a ONU a concluzionat oficial că Israelul a comis genocid, îndeplinind patru dintre cele cinci acte definite în Convenția privind Genocidul din 1948: ucideri în masă, vătămări corporale și psihice, distrugerea condițiilor de trai și prevenirea nașterilor.

„Etichetarea acțiunilor Israelului drept genocid ar trebui să declanșeze obligații de prevenire și pedepsire”, a spus Abdu. „Dar, în practică, s-a făcut foarte puțin.”

Cel mai mortal război pentru jurnaliști

Chiar și în timp ce foametea impusă de Israel și bombele sale decimau Gaza, jurnaliștii palestinieni și-au continuat activitatea.

Printre ei se afla și jurnalistul independent Yahya Barzaq de la TRT World, ucis într-un atac aerian israelian pe 30 septembrie 2025, în timp ce încărca imagini în Deir al Balah.

Înainte de război, Barzaq era cunoscut ca fotograf de nou-născuți, conturile sale pe rețelele de socializare fiind pline de portrete de bebeluși. După octombrie 2023, feed-ul său s-a umplut de dărâmături, înmormântări și panglici negre de doliu.

„Corpul meu a fost strămutat în sud, dar inima mea este încă în orașul Gaza”, scrisese el în ultima sa postare.

Barzaq a devenit unul dintre cel puțin 250 de jurnaliști și reprezentanți ai mass-media uciși de la începutul războiului, ceea ce face din Gaza unul dintre cele mai mortale locuri pentru presă din istoria modernă.

Mass-media palestiniană afirmă că aceste decese nu sunt produse accidental, ci fac parte dintr-o campanie deliberată de a reduce la tăcere povestitorii din Gaza.

Cu toate acestea, în ciuda riscurilor, reporterii continuă să documenteze atrocitățile, camerele lor surprinzând foametea și suferința pe care o mare parte a lumii preferă să nu le vadă.

Costul economic al complicității

Ororile care au loc în Gaza au declanșat și o reevaluare economică globală.

Un val masiv de boicoturi a lovit brandurile multinaționale acuzate că susțin sau profită de acțiunile Israelului.

Giganți precum McDonald's, Starbucks, Coca-Cola, Nestle și Nike s-au confruntat cu scăderea vânzărilor și deteriorarea imaginii brandului pe piețele cu majoritate musulmană.

McDonald's, de exemplu, a raportat prima scădere trimestrială a vânzărilor în patru ani.

Starbucks a înregistrat o scădere de 36% a vânzărilor în Malaysia și pierderi globale în trimestre consecutive.

Veniturile globale ale Nike au scăzut cu 12% în al doilea trimestru al anului 2025, în timp ce profiturile sale au scăzut cu 86%, pe măsură ce boicotul s-a intensificat.

Vânzările de băuturi răcoritoare au scăzut, de asemenea. Cota de piață a Coca-Cola în Türkiye a scăzut de la 59% la 54%, iar profiturile Nestle au scăzut cu peste 10% la începutul anului 2025.

Investitorii sunt și ei atenți la acest lucru.

Fondul suveran de investiții al Norvegiei, în valoare de 2 trilioane de dolari, s-a retras din cinci bănci israeliene și din compania americană Caterpillar, invocând „riscul inacceptabil” de a contribui la crime de război.

Cel mai mare fond de pensii din Olanda a urmat exemplul, vânzând toate acțiunile Caterpillar în valoare de 387 de milioane de euro, din cauza legăturilor companiei cu forțele israeliene.

Criza morală a Europei

Probabil că nici o altă regiune nu a suferit o deteriorare mai mare a credibilității decât Uniunea Europeană.

Când a început războiul Israelului, liderii UE Ursula von der Leyen și Roberta Metsola s-au grăbit să se deplaseze la Tel Aviv în semn de solidaritate.

Doi ani mai târziu, acest sprijin s-a transformat în regret și diviziune.

Sub presiunea crescândă a opiniei publice, Bruxelles a revizuit acordul de asociere cu Israelul, invocând „încălcări clare ale drepturilor omului”.

Comisia Europeană a propus suspendarea avantajelor comerciale, sancționarea extremiștilor israelieni și înghețarea fondurilor, dar punerea în aplicare a acestor măsuri rămâne blocată din cauza diviziunilor dintre statele membre.

În timp ce Spania și Irlanda fac presiuni pentru luarea de măsuri, altele, în special Germania, se opun, temându-se să nu se distanțeze de SUA și Israel.

Criticii spun că această ezitare a transformat UE dintr-un lider moral într-un simplu spectator.

Kenneth Roth, fostul șef al Human Rights Watch, a declarat că UE „nu a recunoscut din timp că războiul Israelului s-a transformat într-un război împotriva civililor din Gaza”.

„Majoritatea națiunilor europene au încetat vânzările de arme și unele au recunoscut statul palestinian, dar blocul încă nu s-a opus SUA”, a spus el. „Întrebarea este dacă UE va exercita presiuni asupra Washingtonului pentru a înceta să alimenteze genocidul”.

Claudio Francavilla, de la Human Rights Watch, a calificat răspunsul UE ca fiind „prea puțin și prea târziu”.

„Europa are obligația legală de a preveni genocidul în temeiul convenției din 1948, dar nu a făcut-o”, a spus el. „Da, există progrese – sancțiuni, schimbări politice – dar adevărul este că Israelul își pierde aliații din Europa din cauza brutalității sale.”

Pentru Niamh Ni Bhriain, de la Transnational Institute, eșecul UE este atât moral, cât și juridic.

„Într-o lume în care se face dreptate, liderii UE ar fi judecați la Haga pentru complicitate la genocid”, a spus ea. „Credibilitatea lor este distrusă.”