În această perioadă a anului Istanbulul se transformă într-un mozaic de culori. Lalelele, înflorind din bulbii lor, se răspândesc prin parcuri, curțile moscheilor și de-a lungul promenadelor Bosforului, dansând în nuanțe de roșu, violet, șofran și alb.

Dar lalelele nu sunt doar decorative. Istoric, ele au fost simboluri politice, bunuri de lux și embleme ale identității. La începutul secolului al XVIII-lea, acestea au definit o perioadă distinctivă cunoscută sub numele de Lale Devri (1718–1730), sau Era Lalelelor.

Deși lalelele au fost floarea simbolică a epocii de aur a culturii otomane, un pictor francez, Jean-Baptiste Vanmour, a fost cel care a surprins lumea din jurul lor. Picturile sale au imortalizat oamenii, fastul și jocurile de putere care au dat strălucire Erei Lalelelor.

Născut în 1671 în Valenciennes, în nordul Franței, Vanmour a fost atras de est, ajungând la vârsta de 18 ani la Istanbul, ca parte a unui anturaj diplomatic. Rolul său oficial era cel de pictor de curte pentru ambasadorul francez Charles de Ferriol, trimis de regele Ludovic al XIV-lea la Sublima Poartă. Însă această misiune s-a transformat într-un proiect de viață: un jurnal vizual al unei lumi pe care puțini europeni o văzuseră atât de intim.

Lucrările sale surprind atât spectacolul diplomației, cât și subtilitățile vieții cotidiene: derviși, negustori, eunuci de palat, vânzători ambulanți și, bineînțeles, sultani îmbrăcați în costume elaborate. Arta sa documentează vitalitatea unui oraș aflat la intersecția imperiilor și o societate care își negocia identitatea între Est și Vest.

Vanmour s-a integrat în viața locală; nu era vorba despre un Orient îndepărtat, imaginat într-un studio parizian. Era Istanbulul, observat de aproape, ceea ce l-a transformat într-un martor al apogeului și al decăderii Erei Lalelelor.

Eveline Sint Nicolaas, autoare olandeză și expertă în studiul lucrărilor lui Vanmour, scria în cartea sa din 2003, An Eyewitness of the Tulip Era: „Vanmour și picturile sale nu au servit doar ca documente vizuale pentru obiceiurile și costumele turcești din Era Lalelelor (1718–1730), ci au jucat și un rol important în formarea unui nou mediu artistic în Imperiul Otoman.”

Această întindere artistică îl poziționează pe Vanmour diferit față de predecesorii săi, artiști europeni precum Pieter Coecke van Aelst, frații Gentile și Giovanni Bellini, și Albrecht Dürer, care erau interesați de cultura otomană între anii 1480 și 1550.

Repertoriul lor se concentra, de asemenea, pe viața regală, problemele de curte, scene istorice și, desigur, portrete.

Dar, așa cum istoricul Philip Mansel scria în recenzia sa: „Puțini pictori au lăsat un document atât de complet despre Istanbul — sau despre orice alt oraș — precum Jean-Baptiste Vanmour.”

Opera lui Vanmour nu era un Orient îndepărtat, imaginat într-un studio parizian. Era Istanbulul, observat de aproape.

Era Lalelelor: Frumusețea ca instrument de diplomație

Perioada cea mai prolifică a lui Vanmour a coincis cu Lale Devri, o epocă de pace, experimentare artistică și eleganță curtenească sub conducerea sultanului Ahmed al III-lea.

Laleaua a devenit un simbol al epocii, nu doar în grădini, ci și în poezie, arhitectură și textile. Ea reprezenta rafinamentul, timpul liber și încrederea cosmopolită a imperiului.

Picturile lui Vanmour reflectau același ethos. Deși nu a pictat lalele ca subiecte botanice, lucrările sale trăiesc în lumea pe care acestea o împodobeau. Atenția sa la costume, posturi și ceremonii oglindea valorile culturale pe care lalelele le întruchipau: eleganță, armonie și un fel de extravaganță controlată.

În timp ce pictorii olandezi precum Jan Brueghel cel Bătrân ne-au oferit lalele în natură moartă în timpul Tulipomaniei, Vanmour ne-a oferit o societate vie, înfloritoare.

Succesul său ca artist era inseparabil de mediul său diplomatic. Patronii săi, mai întâi francezi, apoi olandezi, i-au asigurat accesul la Divan, la audiențe regale și la scene în mod normal închise străinilor.

Cele mai faimoase lucrări ale sale au fost publicate la Paris în 1714–1715 sub numele Recueil Ferriol, un album cu 100 de gravuri care înfățișau oamenii Imperiului Otoman. De la preoți armeni la ieniceri, de la negustori greci la servitori africani, albumul oferea o secțiune transversală largă și meticulos observată a vieții imperiale.

Ironia face ca numele lui Vanmour să nu fi apărut pe pagina de titlu. Dar imaginile sale au modelat înțelegerea Europei despre Orient pentru generații întregi. Nu picta doar pentru posteritate — modela percepția.

Reputația sa a crescut odată cu trecerea timpului; comenzi ulterioare de la ambasadori precum trimisul olandez Cornelis Calkoen i-au permis accesul chiar și în cele mai rarefiate colțuri ale puterii otomane.

Până în 1725 Vanmour a primit titlul Peintre ordinaire du Roy en Levant de la Ludovic al XV-lea — o desemnare oficială pentru un om care, până atunci, devenise mai mult decât un pictor. Era, de fapt, un documentarist al imperiului și un istoric vizual al unuia dintre cele mai ornamentate capitole ale sale.

Astăzi, lalelele încă înfloresc în fiecare primăvară în Piața Sultanahmet, unde expozițiile de festivaluri amintesc de măreția trecutului. Ele ne reamintesc de un moment în care florile erau politice, frumusețea era diplomatică, iar arta era un instrument al puterii subtile.

Jean-Baptiste Vanmour poate că nu a pictat lalele direct. Dar lumea sa era plină de ele, în grădini, pe robe, în poezie și în imaginea stratificată a unui imperiu înfloritor.

Dacă ar fi trăit astăzi, ar fi fost parțial documentarist, parțial influencer, un etnograf vizual al unei epoci. În schimb, moștenirea sa dăinuie în arhive, muzee și montajele digitale, oferindu-ne o fereastră vie spre unul dintre cele mai articulate capitole artistice ale istoriei.